24 martie: Indianapolis

Din orasul impresionant care e Houston am zburat catre Indianapolis, aflat la 150 de mile sud de Chicago. Cel mai ciudat oras din cate am intalnit. Are un centru dragut cu un capitol si cateva cladiri frumoase. Dar in comparatie cu Houston, unde oamenii parea ca au unde sa mearga la servici (la ora 6 dimineata mirosea a sampon in autobuz), aici imi pareau ori someri, ori nebuni. Babe hipioate ori imbracate in pijamale roz cu turcoaz, barbati gen Kramer din serialul Seinfeld, niste combinatii de materiale si accesorii de m-au lasat cu gura cascata. Era un fel de anti-moda acolo, chestiile astea nu au cum sa nu-ti sara in ochi, iar pe mine nici nu ma intereseaza moda. Nu numai imbracamintea, dar si figurile oamenilor din autobuz afisau ceva de neinteles pentru mine – erau oare disperati, obositi, nebuni? Dar chiar mai toti? In autobuzul de la aeroport catre centru (autobuz local, 1.75 dolari calatoria) a urcat o femeie cu un caine husky pe care pusese un panouas in care ruga lumea sa nu-l mangaie daca nu cer voie stapanei. Eu am interpretat asta ca „Nu atingeti cainele meu!” si nu c un indemn sa-i cerem voie. O tipa insa din autobuz chiar a cerut voie, insa nu a primit. La un moment dat a urcat o femeie cu parul ravasit si cu mantoul fluturand- la inceput am crezut ca era o cersetoare – dar de fapt era o femeie cat se poate de normala.

In downtown am schimbat autobuzul intr-o asa zisa statie unde opreau 19 autobuze (cele din Bucuresti sunt lux) pe marginea drumului. Acolo nu exista peroane sau autogara cum tocmai am vazut in Houston (cel mai celebru fiind Texas Medical Center). Autobuzele opresc in linie, incurcand circulatia si asa foarte congestionata. Evident ca nu e loc sa mai puna si orare, dar eu stiam precis ce autobuz trebuie sa iau de pe internet. Autobuzele vin destul de rar, daca nu ma grabeam la aeroport sa iau un anumit autobuz, as fi intarziat 2 ore. (Reteaua de transport public IndyGo e una din putinele care nu e servita de Google Transit). Strazile din preajma erau pline de crapaturi, pana si masinile erau mai vechi. Am trecut pe langa niste parcari de car-dealeri ingramadite si ele pe unde se putea. Pana si din punctul asta de vedere orasul se afla la antipodul Houston-ului care pare paradisul vanzatorilor de masini, al parcarilor mari si ieftine si al autostrazilor rapide.

Totusi m-am descurcat excelent cu informatiile de pe internet. Autobuzele au fost foarte punctuale, chiar daca mi s-a parut confuzant la inceput de exemplu pentru ca la aeroport autobuzul numarul 8 nu era marcat decat prin waiting zone no. 7.  Orare se gasesc in toate autobuzele.

In downtown sunt niste zgarie-nori draguti. La periferie am vazut cartiere si case foarte placute, locuite probabil de altfel de oameni decat cei din categoria „oameni care circula cu autobuzul in downtown”. Stiu, e urat sa categorisesc, dar mi se pare interesant sa notez diferentele.