jump to navigation

Cum a fost sambata la munte (Vercors) Iunie 10, 2007

Posted by Madalina in Aventura, Calatorie, Franta, Munte.
trackback

Balcon Est du Vercors

Asadar am avut o zi plina. Am plecat cu autobuzul 5100 din Grenoble la ora 8.15. La ora 9.10 am ajuns in satul Villard de Lans, aflat la 1000m altitudine. Initial planuisem sa plec din Lans en Vercors spre Villard de Lans (prin culmi), dar pana la urma am hotarat sa fac traseul in directia opusa pentru ca urcarea ar fi fost mai scurta ca numar de kilometrii. Autobuzul trece prin ambele statiuni, aflate la aceeasi altitudine – intai prin Lans en Vercors , apoi prin Villard de Lans.

A fost o zi frumoasa, insa la altitudine peste 1700m, ceata a inceput sa-si faca de cap, astfel incat mi-a cam blocat vederea. De la podul l’Amour (ori ceva asa), am urcat pe un drum plin cu roci (de astea am avut parte cam tot timpul) pana la refugiul Roybon (1450m) (inauntru sunt priciuri de lemn, masuta, soba pentru lemne, afara mese pentru mancat si un rest de foc de tabara). De la aceasta cabanuta (un bun popas pentru noapte pentru cei cu sac de dormi) se vedea frumos. Am ajuns apoi la Col Vert (1766m), care parea sfarsit de munte: in jos se vedeau gramezi de nori albi care veneau si plecau. O zona foarte ingusta. Niste tineri au ajuns acolo cam odata cu mine si au plecat inainte pe o scurtatura pe care am facut si eu greseala sa o iau: La un moment dat m-am pomenit inconjurata de ceata si de niste stanci cu nici o posibiltate de inaintare. Aici e o poza unde se vede pe unde am luat-o. Dar cum ceata nu era stabila, nu m-am nelinistit – in 5 minute a disparut si am observat cararea la vreo 20m in jos. Ma aflam asadar pe ultima parte a lungului Balcon Est al Vercorului, numit asa pentru ca se afla pe versantul de est al acestui masiv. La intrarea in drum se afla urmatorul anunt: Poza. Ca cica sunt alunecari si caderi de pietre si trebuie sa ai bocanci de munte etc. Intr-adevar cararea a fost ingusta, si probleme ar fi putut sa puna alti turisti care sa dizloace pietre. Din fericire nu erau prea multi turisti. Pe timp de iarna drumul ar fi imposibil, chiar si cu rachete, pentru ca drumul ar fi invizibil si nici nu vreau sa ma gandesc in ce coclauri s-ar putea ajunge, sau mai rau pe niste cornise de zapada, ceva. Insa vara, pe timp uscat, eu zic ca e OK: nu au fost zone in care sa nu poata sa treaca un om cat de cat obisnuit cu muntele. Cred ca numai oboseala si lipsa de concetrare la drum ar putea sa faca probleme, la fel cum un om beat cade in fata tramvaiului.

Satul din care am inceput urcusul (Villard de Lans) se afla pe partea cealalta a muntelui, in vest. Drumul a fost minunat, mult dorit de multi: pe o latura a muntelui, cu panorama minunata inspre est de la inaltime, si aproape in linie dreapta (chit ca in total pana la urma cica ar fi 500m urcati si 500m coborati, dar nu se simte). Ceata mi-a luat o mare parte din vedere, la un moment dat ma simteam ca intr-o camera cu niste roci care se deplasau singure sub picioarele mele care stateau pe loc, vizibilitatea era cam de 30-40m, suficient ca sa nu vad prea multe, ci decat poteca pe care paseam.

De aici am inceput sa urc catre Cornafion (2043m) de unde veneau multi. Roca asta mi-a oferit o panorama catre cealalta parte a muntelui, latura vestica, si de unde am putut sa vad satul de plecare. Acolo i-am intalnit si cu grupul de tineri de la Col Vert. Ultimii metrii spre aceasta stanca (care in varf era destul de ingusta, 4 oameni s-ar simti inghesuiti) au fost foarte abrupti, fapt ce mi-a dat niste emotii la coborare. Niste tipi cand m-au vazut coborand au renuntat sa mai urce partea finala… De as fi venit cu 5 minute mai tarziu i-as fi vazut si eu pe tinerii de dinainte cum coborau si m-as fi razgandit si eu… In fine, interesant pana la urma, dar numai un pic sa te impiedici ar fi insemnat o cadere apreciabila la vale. Cararea de la baza era ingusta, la fel ca toate cararile din zona. Totusi erau multe pietre de care te puteai tine si pasi, dar un cablu eu zic ca ar fi fost foarte util. Apoi am mancat tot ce aveam in rucsac, mi-era o foame teribila (ar fi trebuit sa fac asta mai devreme, realizasem ca d-asta incetinisem destul de mult). In fata aveam aceasta „panorama” incetosata.

Am coborat spre cararea initiala, fericita ca am scapat de acest Cornafion. Am continuat drumul, si pe aici si pe aici, si am trecut si printre doua stanci unite. In fata se zarea Pic St Michel. In final am ajuns la capat, unde am auzit niste behaituri puternice de oi. M-am gandit imediat la eventuali caini ciobanesti, iar pe oamenii din departare care stateau la plaja, mi i-am imaginat ciobani. M-am gandit ca acuma a inceput pericolul pentru mine! Cand colo, nici vorba de caini, am ajuns intr-un paradis! Dupa pietre si bolovani, am ajuns intr-o zona verde – Col de l’Arc (1736m), cu floricele, oi care behaiau si pasteau, unele stand tolanite in genunchi, oameni relaxati…. Spre si dinspre pe varful St. Michel urcau si coborau multi oameni. De aici incepea coborarea mea (2 ore) catre Lans en Vercors. M-am bucurat ca nu am ales sa vin pe aici, ca tare lung mi s-a parut. Am mers repede si totusi de-abia m-am incadrat in timp! Am ajuns cu 5 minute inainte de unicul autobuz de seara (18.10).

Mai multe poze in format mare:

http://picasaweb.google.com/madibb/VercorsBalconEst

GPS si harta:

Statistici:

Distanta: 19 km
Metrii urcati: 1641 m
Metrii coborati: 1660 m
Altitudine minima: 1000 m
Altitudine maxima: 2003 m
Timp total: 9 ore
Viteza medie: 2km/h (slabut, nu?)
Viteza de miscare: 3km/h (hm…)

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: