Madalina B.

Am geocodat aproximativ 150 de poze facute de mine (sau cu mine) in Franta, in special la munte. Am folosit inregistrarile gps-ului si timpul fotografierii. De fapt un program mi-a facut asta automat (GPicSync-1.10). Aici e harta pe care Picasa a aranjat pozele in locul in care au fost facute:

http://picasaweb.google.com/madibb/PozeDinCele3LuniDinFranta/photo#map 

In Google Earth (e posibil sa se incarce mai greu pozele):

http://picasaweb.google.com/data/feed/base/user/madibb/albumid/5117537279360014529?kind=photo&alt=kml&hl=en_US

Pentru cei care nu urmaresc regulat activitatea contului meu de Picasa, un mic update cu ultimele poze din luna asta:

 4 august - varful Grand Colon (aproape 2400m) din masivul Belledonne. Am fost cu un italian, un scotian si un rus. Am trecut si pe la Refuge de la Pra de la 2100m si unde am baut suc.

Belledonne - Grand Colon

11 august - Les Deux Alpes - unde impreuna cu varul Alexandru am urcat cu telecabinele pana la 3400m! In primele minute respiram greu si ma simteam ca si cum inotam sub apa. Acolo am vazut masivul Mont Blanc si am fost in pestera de gheata.

Les Deux Alpes 3400m

12 august - lacuri la 2700m - 2100m in Grandes Rousses, zona Alpes d’Huez. Tot cu varul.

Grandes Rousses

Joi de dimineata am stabilit cu niste colegi (chinezul, 3 francezi, si inca 2 asiatici) sa mergem pe un varf de munte din Chartreuse, pe Charmant Som. Frumos nume, frumoasa excursie. M-am trezit la 4.30, la 5.10 eu si chinezul ne-am intalnit cu Xavier si apoi a mai luat si alti 2 colegi in masina lui. La baza de plecare, aflata deja la 1650m altitudine ne-am intalnit cu alti 2 colegi numiti Guillaume. Inca de acolo se puteau vedea varfurile Chamechaude si Dent de Crolles. La ora 6 am inceput sa urcam repejor si am prins rasaritul soarelui din Mont Blanc, care e totusi la vreo 200km departare, dar si aproximativ 4800m inaltime. Mont Blanc se afla pe directia est si am putut sa vedem soarele rasarind chiar din “umarul” lui. A fost minunat!

Poze cu Mont Blanc:

Am ajuns apoi imediat pe varful de 1800m si ceva.
Cu spatele la soare, de pe varf:

Chamechaude in lumina diminetii:

Apoi am vazut multe capre maro (numite Chamois aici) care alergau de noi evident. Ne-am mai intalnit si cu niste vaci tot maro care se stransesera toate laolalta si ne priveau amenintator. Dar ce dragute erau!

 Mai multe poze aici:

http://picasaweb.google.com/madibb/CharmantSom

O sa adaug in curand poze cand o sa le iau de la ceilalti colegi care cred ca au pozat si caprele.

Maine incepe un nou weekend, iar eu am uitat sa scriu cate ceva despre cel trecut.

Sambata, 14 iulie, de ziua nationala a Frantei am fost la Lyon cu masina unui coleg francez si cu o colega rusoaica. Ma gandeam eu ca in al 2-lea oras al Frantei ar trebui sa vedem ceva semne ale sarbatorii. In afara de saormarii de pe marginea pietii Bellecoure (cred ca erau cel putin 10 tarabe cu saorme la alegere) si de steagurile de la autobuze, nu mi-a atras nimic atentia. Bine, pe seara la ora 22.00 urmau sa fie artificiile, insa noi am plecat. In timpul zilei am vizitat orasul, ne-au placut mult cele 2 rauri care se unesc tot in Lyon. Unul dintre rauri (Rhone) curge si prin Grenoble. Sau mai bine zis vine de la Grenoble. Bineinteles am mancat la un restaurant, doar nu era sa ratam asa ceva in capitala mondiala a gastronomiei.

Poze de sambata: http://picasaweb.google.com/madibb/Lyon

Duminica, am fost iar cu chinezul intr-o excursie la munte, in Vercors. Muntii astia sunt foarte interesanti, un pic ciudati. A fost a 2-a sau a 3-a oara pentru mine in masivul asta plin de roci calcaroase (si nu numai).  Drumul era marcat in multe locuri cu cairn-uri, adica piramide de pietre facute de oameni, si care de multe ori indica varfurile. Am trecut din greseala prin pasul Ernadant si ne-am intors inapoi dupa o ora. Pasul asta e o experienta de neuitat: dificil si riscant, cotat la R4. Nu era foarte inclinat, insa era plin de iarba, pamant moale si pietre. (“…la remontée du couloir pour atteindre le pas Ernadant est exposée et aérienne. Les personnes qui n’ont pas le pied sûr ne doivent pas tenter cet itinéraire à moins d’être encordé avec quelqu’un d’expérimenté”) Pasul asta era indicat cu un panou pe care scria ca intrii in rezervatie si ca e interzis sa faci focul si sa conduci masina (!!!). Era un panou universal pentru rezervate, insa nu era nici o atentionare care sa spuna ca nu va duceti ba toti prostii pe aici, ca mai incolo incepe abruptul si nu se termina pana jos in vale! Aici sunt eu urcand portiunea finala(si cea mai usoara) a pasului:

Am vazut cu ocazia asta balconul Est al Vercorului, de data asta o portiune mai la sud decat portiunea pe care am executat-o acum cu cateva saptamani in urma:

Am parcurs apoi o parte din creasta spre nord, cam la 2000m altitudine.
Pe drumul de coborare m-au impresionat calcarele: rocile aveau clar urme de apa printre ele si am mers pe o vale acoperita cu un covor format din aceasta roca framantata si stresata, care semana cu un pandispan cu gauri:

Acolo unde forma portiuni continue mergeam ca pe asfalt bine merci. Dar de cele mai multe ori avea gauri adanci si inguste si ma impiedicam mereu in ele. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat sa-mi alunece piciorul intr-una din ele. De altfel si creasta avea forma unei faleze la Mediterana. Varfurile se aplecau deasupra unor scobituri ca valurile marii:

Am pierdut destul de mult timp pe portiunea calcaroasa (cam 400m diferenta de nivel), astfel ca pe ultimii 3km cand drumul a devenit larg si foarte bun, am alergat. Cand se facea drumul drept mergeam doar mai repede. GPS-ul estima in permanenta ora ajungerii la statia de autobuz din Corrençon, si era mereu peste ora autobuzului. Insa recuperam, recuperam constant, si am grabit pasul pana am ajuns foarte bine la statie, iar autobuzul a si intarziat 5 minute. Chestia asta cu estimatul orei de ajungere la destinatie ma scuteste de un stres mare si de multa transpiratie. Imi da o siguranta foarte binevenita intr-un loc necunoscut.

Poze de duminica: http://picasaweb.google.com/madibb/RochersDeLaBalme

Sambata am fost la Notre-Dame de La Salette , un loc sfant pentru catolici pentru ca acolo Fecioara Maria s-ar fi aratat la doi copii pastori in sec. XIX si le-a divulgat niste secrete controversate care s-au publicat cativa ani mai tarziu. Acum mesajul sfant se vinde si pe DVD-uri, iar oamenii vin in pelerinaj la sanctuarul care s-a construit pe locul respectiv, la altitudinea de 1780m. Eu am ajuns cu autobuzul, la fel ca si foarte multi alti turisti italieni si polonezi, veniti sa ia apa de la fantana Fecioarei. M-am preumblat pe la muntele Gargas (2200m si ceva) si Chamoux (aproape 2200m). Peste tot, pe dealuri si pe munti, cruci mai mari sau mai mici, din lemn sau din metal.

Duminica am fost cu chinezul pe varful Grand Som (2033m), al 3-lea varf ca inaltime din Chartreuse. In felul asta eu am la “activ” primele 3 varfuri din Chartreuse. Excursia am inceput-o de la altiudinea de 760m si a durat 7 ore. Ziua a fost cam innorata si ploua din cand in cand, dar asta a fost un avantaj pentru ca nu am murit de cald. De pe varf (unde se afla o cruce imensa care se vede de jos) am putut vedea manastirea Grande Chartreuse, acolo unde calugarii au “inventat” elixirul vietii lungi, un lichior tare si aromat, facut din nu stiu cate zeci de ierburi speciale si care se vinde acum la preturi destul de mari. Exista o expozitie si posibilitati de degustare de diferite varietati la Voiron, unde am fost cu mama. Pe drumul de intoarcere am intalnit un american din Michigan care nu mai spera sa prinda autobuzul, dar l-am grabit noi si l-am luat impreuna. Era foarte impresionat de manastirea asta, pe langa care am trecut si noi, si chiar a vazut filmul documentar “Into Great Silence” despre viata calugarilor de acolo. El facea un doctorat in matematica, si a venit la un summer school in Grenoble. A ales sa stea cateva zile in plus ca sa viziteze niste locuri, unul dintre ele fiind chiar Grand Som si manastirea. Era genul de om indragostit de natura si studiu. Chinezului nici nu-i pasa de toate astea, nu a inteles de ce pe aici se pun cruci in varfuri.

Manastirea, vazuta de sus (poza chinezului facuta cu zoom bineinteles)

Poze de duminica: http://picasaweb.google.com/madibb/GrandSom2026m

Duminica (ieri) am fost in statiunea montana Prapoutel, aflata in masivul Belledonne, cu scopul de a ajunge la varful numit Cime de la Jasse (2478m). Telescaune - o gramada, dar nici unul nu era in stare de functionare. De altfel, statiunea (care e de ski in principal) arata dezolant: niste hoteluri urate de la distanta, conglomerate, in scari inegale, un santier de constructie a doua noi cladiri de acelasi tip, cu macaraua de rigoare. Desi erau multe masini parcate (deci oameni erau cazati), statiunea era pustie dimineata: doar un barbat si o femeie aranjau niste mese de la o terasa care urma sa se deschida probabil seara.

Asadar am mers pe jos, pe un traseu care mi-a oferit din cand in cand peisaje foarte frumoase, insa altfel destul de pietros si prafuit, pentru ca toata zona era acoperita de telescaune, iar muntele nu arata prea bine dupa ce omul isi baga nasul. In fine, nu a fost chiar asa rau. In final am ajuns la capatul drumului (pe care poate sa mearga un tractor si poate un 4×4 mai curajos) la 2300m si ceva. Ei, si de acolo nu mai era nici un drum, decat o panta cam abrupta. Nu mai intru in detalii, cert e ca am gasit foarte greu drumul pana la varf (care drum nici nu prea exista, a trebuit sa imi imaginez). M-au “ajutat” pe alocuri niste cifre vopsite in roz. Traseul a fost complicat in ultima parte mai ales din cauza de orientare, dar si de abrupt. Daca as fi fost asigurata cumva, nu ar fi fost nici o problema sa o iau in sus de la bun inceput. Mi-am dat seama cat de important e sa gandesc pe munte. (De exemplu: colina asta abrupta trebuie ocolita sau urcata direct? Daca o urc acuma, si apoi trebe sa o cobor, ea fiind cam necoborabila?) Varful parea a fi format numai din bolovani. Concluzia e ca nu ar fi trebuit sa o iau pe acolo, ci sa pornesc inca de la inceput pe un drum care nu era marcat sau indicat pe harta, dar care s-a dovedit extrem de bun la intoarcere. Drumul de intoarcere l-am dibuit de pe varf, de unde m-am uitat cu binoclul. Chiar am intalnit si un marcaj (banda portocalie vopsita recent, care din cand in cand era rosie - vopseaua mai veche), dar doar partial, si tot destul de dificil, dar macar aveam niste repere la coborare. A fost foarte interesant traseul, foarte variat, si mi-a placut ca m-a pus in niste situatii din care am iesit doar gandindu-ma un pic (sau mai mult). A fost ca o provocare sa aleg drumul cel bun, iar reusita iti da mult mai multe satisfactii decat o carare foarte evidenta. (Oricum la trasee alpiniste nu m-as baga nicicand, mama poate sa stea linistita.) O situatie, pe drumul de coborare: pierd marcajul portocaliu si ma trezesc in mijlocul unei mari de pietre cu insule de zapada, iar in fata mea, la 30m in jos - ceata deasa, exact acolo de unde trebuia sa iau o decizie cu privire la continuare. Cum am rezolvat: in dreapta mea la 20m se afla o portiune de zapada care avea niste urme (poate de schiuri) unde imi luasem reper inca de sus ca pe acolo trebuie sa o iau. Am mers deci la dreapta si regasesc o carare printr-o gaura in ceata, un pic mai la vale. De fapt erau multe carari pe acolo, dar si multe posibilitati sa ajungi aiurea, cum ar fi prin mormane de pietre. Belledonne este in principal format din sisturi cristaline cu roci metamorfice - fragile, care se fisureaza si se rup extrem de usor. Am vazut ca nici nu sunt stabile, de multe ori am coborat pe fund, ca sa nu schiez printre ele. Din punct de vedere geologic se aseamana foarte mult cu muntii Fagaras de la noi.

La intoarcere in Prapoutel, statiunea parea mai vie: niste tineri se jucau cu o bila pe care trebuia sa o ridice, cu ajutorul unor sfori si a unui cadru triunghiular, pe un panou vertical presarat de gauri mai mici sau mai mari. Eu mi-as fi pierdut rabdarea la un astfel de joc de precizie si indemanare. Daca iti tremura mana un pic si nu trageai in mod egal de sfori triunghiul se inclina si bila cadea intr-o parte, eventual intr-o gaura. Mai era un joc acolo, la fel de enervant, - o masa imensa sustinuta doar de un arc in mijoc, avea tot asa gauri si pereti despartitori care formau un fel de labirint. Scopul era sa inclini masa intr-un asa mod incat mingea (care pleca de undeva din centru) sa ajunga la destinatie. Oficiul turistic era deschis si mi-au oferit o harta a zonei, pliante, precum si un aperitiv - o bautura alcoolica numita Belledonne cu suc de portocale. Probabil voiau sa concureze cu muntele vecin, care ofera celebrele lichioruri Chartreuse.

Poze de duminica, 1 iulie:
http://picasaweb.google.com/madibb/cimedelajasse2478m

Un mic update (asa se zice acum, e mai practic, mai american):

Joi, 21 iunie, a fost “Fête de la Musique”, adica sarbatoarea muzicii in Franta. Am iesit pe strazi si in parcuri unde erau tot felul de concerte. Acum 2 ani eram la Paris de ziua asta. Mi s-a parut mult mai frumos acolo. Aici, in Grenoble, reprezentatiile parca erau ale unui teatru de provincie. In Jardin de Ville am fost chiar iritata de muzica asa zisa Reggae - erau unii ragusiti (al 2-lea concert in aceeasi zi) si care foloseau basii la greu, iar toata lumea topaia in ritmul lor. Sonorizarea avea o mare problema, astfel incat cel mai bine se auzeau basii. Altceva n-am inteles din asa zisa muzica. Ne-am mai plimbat (cu punga de beri dupa noi, sa fim in ton) si am dat peste tot felul de concertele, inclusiv muzica generata pe calculator, care pe mine nu ma impresioneaza cu nimic. Intr-un loc pusesera (niste arabi probabil) o muzica de dansat din buric. Dar era la CD. In Place Victor Hugo era o tipa care canta ceva muzica pop foarte frumos. Macar acolo era muzica frantuzeasca, ca in rest aveam senzatia ca mai mult imigrantii colorati s-au bagat. Insa nu prea aveai de unde sa alegi. De pilda muzica est-europeana nu stiu daca a fost pe undeva. Ideea e ca pana la urma m-am plictisit ingrozitor, si am plecat acasa. Singurul lucru “interesant” a fost sa vad multi-multi tineri pe strazi si sa intru in vorba cu niste necunoscuti mie anterior: 4 americani din Texas (era un tip Dustin cu cizme de cowboy si cu un accent care mie imi place pentru ca imi aduce aminte de serialul Dallas, un alt tip care a incercat sa pescuiasca o rusoaica cu binecunoscutul truc din filmele americane cu sfoara imaginara, o tipa draguta care s-a justificat ca nu stie unde sunt Statele Unite pe harta pentru ca ea a studiat religie si filozofie (?!?!), o alta tipa mai negricioasa care nu a spus nimic), un tip din Tarragona (de fapt Torreforta), un georgian (care avea fata de om care poarta un nume cu Vili in coada), grupul de rusoaice (super aranjate si machiate, blonde si satene cu fata de papusica, “foarte rusoaice” dupa concluzia americanilor care bineinteles ca stiau Privet! Kak dela?, ca doar sunt umblati), colegii de apartament al neamtului D., al caror sef parea a fi un suedez nu prea inalt, insa foarte politicos, zambitor si cu personalitate. A, am mai cunoscut un finlandez pe nume Samson, care nu spunea nimic si parea suparat, desi nu era.

Vineri n-am facut nimic extra, m-am bucurat de ultima zi de vacanta a sefului.

Sambata am fost cu un coleg chinez in statiunea Les Deux Alpes (unde am vazut schiori cu schiurile in spate  - e un teleferic care urca la peste 3500m in iarna vesnica - e un ghetar pe acolo si o pestera) si de acolo am urcat pe varful Pied Moutet (2339m). Panorama era bineinteles foarte frumoasa, muntii din Oisans sunt in general spectaculosi. Pe varf nu era nici o placuta, nimic scris. Era un stalp si urma unei foste placute. Acolo au urcat si doi batrani (toata admiratia!) Am ales sa ne intoarcem in Mont de Lans, mai la vale decat statiunea de plecare, pentru ca autobuzul era abia la 5. Pe ultima portiune de coborare ne-am tot intalnit cu biciclisti care faceau curse la vale (dupa ce urcasera cu telescaunul din Mont de Lans). Da, ca era Mondial du VTT si venisera biciclisti din mai multe tari. Apoi am fost la baza telescaunului si am vazut coada care astepta sa se “imbarce” cu tot cu bicle (vezi pozele). Era un om care le agata in spatele telescaunului rand pe rand. Mi se pare super distractia asta, mai ales daca te pricepi sa mergi cu bicicleta pe carari de munte, prin noroaie, pietre, crengi si altele. Cand ne-a vazut un tip ne-a intrebat daca vream sa suim. Ne-ar fi acordat prioritate, ca nu aveam bicle. Am gasit statia de autobuz, dar tot mai aveam o ora de asteptat. Si atunci ne vine ideea creata sa mergem pe jos un kilometru pana la “village”, loc pe unde insa autobuzul nu a mai binevoit sa mai treaca, din cauza evenimentului ciclist. Asa ca am alergat (prea tarziu) la o statie provizorie, dar degeaba. Asta insemna ca aveam de pierdut vreo 2 ore, si sa ajungem acasa la 9 fara un sfert, in loc de 7 fara un sfert. Pana la urma ma hotarasc sa fac autostopul, iar in 5 minute o masina 4×4 cu un nene la volan si 3 copii in ea se opreste si ne ia pana in Bourg d’Oisans, un oras de legatura. Nenea foarte amabil a spus ca merge in Chambery, nu trece prin Grenoble, iar fetita ne-a intrebat daca avem de gand sa o luam pe jos pana in Grenoble. In Bourg d’Oisans mergem la statia de autobuze, insa autobuzul nostru plecase de un sfert de ora. Asa ca ma decid sa incerc si aici autostop, ceea ce a reusit si mai bine. Dupa 1 minut, opreste o tipa care nu mai avea pe nimeni, si care fusese si ea intr-o excursie, dar in Alpe d’Huez. Si ea avea o masina imensa. Pe drum am aflat ca e psiholoaga si, bineinteles, amabila si ea. Pentru chinez era prima oara cand facea autostop, si a spus ca in China nimeni nu face asta si nimeni nu ia straini in masina. Pentru mine era a multa oara.

Poze de sambata din rezervatia Oisans: http://picasaweb.google.com/madibb/LesDeuxAlpesPiedMoutetSummit2339m

Duminica m-am trezit tarziu pentru ca am stat seara sa bibilesc pozele facute sambata si sa fac niste panoramice. Ma decid sa iau autobuzul de 12.55 catre Col de Porte (in Chartreuse) si sa urc cel mai inalt varf din Chartreuse: Chamechaude (2082m). In 2 ore am ajuns sus, chit ca ma gandeam sa ma intorc pentru ca pur si simplu nu ma simteam prea bine si ma apucasera si niste frisoane, si era si un soare foarte puternic. Mi-am revenit dupa vreo 40 de minute in care am facut cateva pauze. Dupa aia m-am simtit mult mai bine si optimista. M-am intalnit cu o tipa bestiala care ma depasise cand ma oprisem si care acum se intorcea de pe varf. Pe varf, am facut alte poze in vederea panoramicelor, insa s-a innourat brusc si a inceput sa ploua. Vederea este superba: se vad cele mai importante varfuri din Chartreuse, ca si Vercors si Belledonne, iar unii au zis ca au vazut si Mont Blanc-ul in spate la Belledonne, poate. A! Am escaladat si vreo 5 metrii verticali cu ajutorul unor cabluri si sfori cu noduri. Si asa, in picaturi de ploaie, am luat-o in pas alergator la vale si am ajuns foarte repede in Col de Porte (care e pe la 1300m altitudine). Se mai oprea ploaia, mai pornea, n-a fost prea rau, si m-a si inviorat. Aici e parcursul meu: Magnalox, Google Maps Am intrat in restaurantul zonei sa astept autobuzul de peste o ora. Am baut o ciocolata calda si mi-am mancat sandvisurile (luate pentru orice eventualitate) ca ei nu aveau nimic de mancare si erau sa inchida. Am gasit pe jos un portofel al clientilor de dinainte. Portofelul continea putini bani, card bancar, carte de identitate, permis de conducere, grupa de sange, carduri de fidelitate. Ma decid sa iau portofelul si sa sun pe proprietar (avea din fericire numarul acolo). Intr-o ora musiu Charles se infiinteaza la hotel, impreuna cu sotia, foarte fericiti, si imi ofera 20 de euro, pentru ca la ora aia (duminica seara), totul era inchis si nu avea unde sa-mi ofere ceva de baut. “Asa se practica in Franta”. Se intorsesera si ei dintr-un “randonnée” in Chartreuse, de pe varful La Pinea. Tipul era nascut in 1944, iar sotia parea mai in varsta. Imi place aici ca foarte multi (din 4 generatii) merg pe munte si practica sport. Am vazut si copii foarte mici si oameni foarte batrani. Respect!

Poze din Chartreuse de duminica: http://picasaweb.google.com/madibb/ChamechaudeSummit2082m

…. nu exista! Nefericitul atac din Bucegi de sambata trecuta asupra unei americance m-a facut sa fac ceva cercetare in domeniu.

Dupa cum arata si harta si, dupa spusele Wikipedia, in Franta ursii sunt “extremely threatened or extinct”, nu am motive sa ma tem aici. Eu credeam altfel, si in excursiile mele chiar imi imaginam vreo intalnire “neplacuta”. Asta imi provoca fiori poate chiar la auzul unui fosnet provocat de vreun urechiat… (Bine, mie mi-e teama si de taurii care pasc linistiti, sa nu-i apuce damblaua crezandu-se in Pamplona, ori de iepele cu manji care ar putea sari gardul - in imaginatia mea. Cand aud oi behaind, ma gandesc la cainii ciobanesti - care culmea - sunt foarte linistiti ori inexistenti…)

Am citit ca nu numai ursii, dar si lupii sunt aproape inexistenti in Franta (desi cica au revenit cativa in ultimul deceniu). Ciobanilor nu le convine sa se confrunte cu lupii, mai ales ca s-au dezobisnuit de ei. Asta trebuie sa fie motivul pentru care oile pasc in liniste, iar cainii (cand sunt) nu sunt inraiti. Se prefera eliminarea lupilor in favoarea industriei de branza. Cumva imi pare rau. Venind din Romania, mi se pare neobisnuit ca lupii si ursii sa lipseasca in zone foarte impadurite. La Azuga ursii ataca de multe ori gospodariile oamenilor, si nu o data am auzit zgomot de impuscatura. Cand mergeam in tabere scolare, cabanierul ne povestea cum cainele lui cel brav s-a luptat cu ursul intr-o noapte. Povestirile de genul asta sunt comune. Ce sa faca insa occidentalul? La 30km de Lyon exista un parc natural unde lupii traiesc in semi-libertate. Pentru 12 euro poti sa intrii si sa-i vezi cum traiesc. Totul e sub control in Franta… Sigur si pe bani.

De cand sunt si am fost aici in Grenoble, am tot auzit survoland elicoptere, mai ales in weekend. Ma gandeam ca poate salveaza oameni (sunt multi care zboara cu parapanta pe aici), ori sunt de-ale politiei.

Astazi am mai aflat un posibil motiv interesant: Exista o firma (ABCIBUS) care pentru oamenii cu bani efectueaza transport cu elicopterul de la aeroportul Grenoble in urmatoarele statiuni din Oisans - Alpe d’Huez, Auris en Oisans, Bourg d’Oisans, Les 2 Alpes, Oz en Oisans. Dintre toate astea, Alpe d’Huez (vestita statiune de final pentru turul Frantei, se pare ca anul asta insa nu va fi) se afla la altitudinea cea mai mare - 1850m. Pentru 1-4 persoane costa 1480 de euro un drum. Asta ar trebui sa fie o idee pentru reality show-urile familiei Columbeanu ori Prigoana/Bahmuteanu (am vazut un episod pilot pe site-ul Antenei)! O nimica toata pentru ei - 3000 de euro dus-intors intr-un weekend. Ori poate se grupeaza toti 4 intr-un singur elicopter si fac un episod comun si economisesc si niste bani… Oare s-ar uita lumea?

Asadar am avut o zi plina. Am plecat cu autobuzul 5100 din Grenoble la ora 8.15. La ora 9.10 am ajuns in satul Villard de Lans, aflat la 1000m altitudine. Initial planuisem sa plec din Lans en Vercors spre Villard de Lans (prin culmi), dar pana la urma am hotarat sa fac traseul in directia opusa pentru ca urcarea ar fi fost mai scurta ca numar de kilometrii. Autobuzul trece prin ambele statiuni, aflate la aceeasi altitudine - intai prin Lans en Vercors , apoi prin Villard de Lans.

A fost o zi frumoasa, insa la altitudine peste 1700m, ceata a inceput sa-si faca de cap, astfel incat mi-a cam blocat vederea. De la podul l’Amour (ori ceva asa), am urcat pe un drum plin cu roci (de astea am avut parte cam tot timpul) pana la refugiul Roybon (1450m) (inauntru sunt priciuri de lemn, masuta, soba pentru lemne, afara mese pentru mancat si un rest de foc de tabara). De la aceasta cabanuta (un bun popas pentru noapte pentru cei cu sac de dormi) se vedea frumos. Am ajuns apoi la Col Vert (1766m), care parea sfarsit de munte: in jos se vedeau gramezi de nori albi care veneau si plecau. O zona foarte ingusta. Niste tineri au ajuns acolo cam odata cu mine si au plecat inainte pe o scurtatura pe care am facut si eu greseala sa o iau: La un moment dat m-am pomenit inconjurata de ceata si de niste stanci cu nici o posibiltate de inaintare. Aici e o poza unde se vede pe unde am luat-o. Dar cum ceata nu era stabila, nu m-am nelinistit - in 5 minute a disparut si am observat cararea la vreo 20m in jos. Ma aflam asadar pe ultima parte a lungului Balcon Est al Vercorului, numit asa pentru ca se afla pe versantul de est al acestui masiv. La intrarea in drum se afla urmatorul anunt: Poza. Ca cica sunt alunecari si caderi de pietre si trebuie sa ai bocanci de munte etc. Intr-adevar cararea a fost ingusta, si probleme ar fi putut sa puna alti turisti care sa dizloace pietre. Din fericire nu erau prea multi turisti. Pe timp de iarna drumul ar fi imposibil, chiar si cu rachete, pentru ca drumul ar fi invizibil si nici nu vreau sa ma gandesc in ce coclauri s-ar putea ajunge, sau mai rau pe niste cornise de zapada, ceva. Insa vara, pe timp uscat, eu zic ca e OK: nu au fost zone in care sa nu poata sa treaca un om cat de cat obisnuit cu muntele. Cred ca numai oboseala si lipsa de concetrare la drum ar putea sa faca probleme, la fel cum un om beat cade in fata tramvaiului.

Satul din care am inceput urcusul (Villard de Lans) se afla pe partea cealalta a muntelui, in vest. Drumul a fost minunat, mult dorit de multi: pe o latura a muntelui, cu panorama minunata inspre est de la inaltime, si aproape in linie dreapta (chit ca in total pana la urma cica ar fi 500m urcati si 500m coborati, dar nu se simte). Ceata mi-a luat o mare parte din vedere, la un moment dat ma simteam ca intr-o camera cu niste roci care se deplasau singure sub picioarele mele care stateau pe loc, vizibilitatea era cam de 30-40m, suficient ca sa nu vad prea multe, ci decat poteca pe care paseam.

De aici am inceput sa urc catre Cornafion (2043m) de unde veneau multi. Roca asta mi-a oferit o panorama catre cealalta parte a muntelui, latura vestica, si de unde am putut sa vad satul de plecare. Acolo i-am intalnit si cu grupul de tineri de la Col Vert. Ultimii metrii spre aceasta stanca (care in varf era destul de ingusta, 4 oameni s-ar simti inghesuiti) au fost foarte abrupti, fapt ce mi-a dat niste emotii la coborare. Niste tipi cand m-au vazut coborand au renuntat sa mai urce partea finala… De as fi venit cu 5 minute mai tarziu i-as fi vazut si eu pe tinerii de dinainte cum coborau si m-as fi razgandit si eu… In fine, interesant pana la urma, dar numai un pic sa te impiedici ar fi insemnat o cadere apreciabila la vale. Cararea de la baza era ingusta, la fel ca toate cararile din zona. Totusi erau multe pietre de care te puteai tine si pasi, dar un cablu eu zic ca ar fi fost foarte util. Apoi am mancat tot ce aveam in rucsac, mi-era o foame teribila (ar fi trebuit sa fac asta mai devreme, realizasem ca d-asta incetinisem destul de mult). In fata aveam aceasta “panorama” incetosata.

Am coborat spre cararea initiala, fericita ca am scapat de acest Cornafion. Am continuat drumul, si pe aici si pe aici, si am trecut si printre doua stanci unite. In fata se zarea Pic St Michel. In final am ajuns la capat, unde am auzit niste behaituri puternice de oi. M-am gandit imediat la eventuali caini ciobanesti, iar pe oamenii din departare care stateau la plaja, mi i-am imaginat ciobani. M-am gandit ca acuma a inceput pericolul pentru mine! Cand colo, nici vorba de caini, am ajuns intr-un paradis! Dupa pietre si bolovani, am ajuns intr-o zona verde - Col de l’Arc (1736m), cu floricele, oi care behaiau si pasteau, unele stand tolanite in genunchi, oameni relaxati…. Spre si dinspre pe varful St. Michel urcau si coborau multi oameni. De aici incepea coborarea mea (2 ore) catre Lans en Vercors. M-am bucurat ca nu am ales sa vin pe aici, ca tare lung mi s-a parut. Am mers repede si totusi de-abia m-am incadrat in timp! Am ajuns cu 5 minute inainte de unicul autobuz de seara (18.10).

Mai multe poze in format mare:

http://picasaweb.google.com/madibb/VercorsBalconEst

GPS si harta:

• Vezi log magnalox
• Vezi log Google Maps
• Vezi direct in Google Earth
• Descarca harta excursiei
• Descarca profilul altitudinii si statistici

Statistici:

Distanta: 19 km
Metrii urcati: 1641 m
Metrii coborati: 1660 m
Altitudine minima: 1000 m
Altitudine maxima: 2003 m
Timp total: 9 ore
Viteza medie: 2km/h (slabut, nu?)
Viteza de miscare: 3km/h (hm…)