Madalina B.

9 zile in Dresda, Florenta Germaniei, 4 zile de WATA 2008 si 2 weekenduri. Prima mea vizita in Germania mi-a lasat o impresie neasteptat de buna. Am ajuns aseara in Italia, in nord, unde se presupune ca e cel mai bine din Italia. Insa diferenta e ca de la cer la pamant. Cel putin un lucru bun: in primele ore in Trento am gasit deja cativa oameni pe strada care vorbesc engleza, chiar din propria initiativa, pe cand in primele ore in fostul oras est-german am realizat ca oamenii prefera rusa ca a 2-a limba.

Mi-a placut organizarea din Germania, totul e la indemana si usor, si m-au impresionat masinile si constructiile moderne (cladirea Volkswagen,  Technische Universitat Dresden - TUD - computer science), podul peste Elba fara piloni (minunea albastra), cat si modul in care se potrivesc cele noi cu cu cele vechi. Nemtii ii intrec pe toti in Europa, dupa parerea mea. Au reconstruit cladirile bombardate din Dresda, astfel incat orizontul arata la fel ca inainte de 1945, ca in tabloul lui Canaletto.

Sunt acum la IRST in Povo, Trento, cladirea e OK, iar biroul mare. Insa nici nu se compara cu cladirea TUD! Cladirile moderne din Germania nu sunt numai moderne, dar si cu gust, si cu culoare, si cu arta, si ce mai vreti voi. Aici culoarea preferata e gri (parca e o intreprindere comunista), pe cand la TUD - un verde deschis tranparent.

O veste buna: voi avea pranzurile pe gratis. Motivul e ca sunt la FBK, o parte privatizata a IRST-ului.

Dar sa detaliez cum am ajuns din Germania in Italia. Nu a fost cum am planuit. In urma cu o luna mi-am cumparat online un bilet Dresda-Trento, la oferta de jumatate de pret - 75 de euro. Am printat biletul care avea si un cod de bare si pe care scria ca nu e valid decat cu actul de identitate folosit la cumparare, in cazul meu cardul VISA. Cu 2 zile inainte de plecare am realizat ca nu mai am cardul VISA nicaieri. Am sunat la banca si l-am anulat. Prietenul meu german a sunat la agentia feroviara sa intrebe de validitatea biletului (eu m-as fi riscat sa merg asa cum e) ca sa afle ca nu mai e valid. Ne-am dus la gara incercand poate sa il validam cum pasaportul, nu a fost posibil, nein, nein. Asa ca a trebuit sa anulez biletul cu o taxa de 15 euro. Restul de bani urmau sa vina pe cardul blocat, adica nu puteau sa mai vina. Asa ca iar a sunat prietenul meu, si am scris o scrisoare, un document de refund, si le-am trimis pe mail semnate si scanate in pdf, impreuna cu biletul ala online.

Prietenul meu mi-a zis ca m-a lovit strictetea germana, dar pana la urma de fapt lucrurile stau asa: in general oamenii sunt corecti si atunci nu sunt controlati la sange cum ar trebui. De exemplu, eu am avut bilet de autobuz saptamanal, dar la mine saptamana a durat 9 zile, iar soferul nu s-a obosit sa verifice data expirarii (dar am incercat numai pe autobuzul regional unde nu sunt controlori separati). Am economisit asa vreo 17 euro in weekendul numarul 2, pentru ca un bilet de autobuz Dresda - Hanichen Pulverweg (15 minute sud de oras) costa 3.5 euro. Alt exemplu, cand am fost la Muzeul Sanatatii cu Johanna, o suedeza care a venit la workshop: In loc de biletul de intrare in muzeu, a aratat din greseala un bilet de imbarcare in avion, iar tipa de la usa a lasat-o sa treaca. Johanna s-a corectat imediat, in fine, iar tipa de la usa a ras rosind.

Pana la urma am cumparat un bilet de autobuz Dresda - Munchen, chiar in autobuzul care a plecat la 5.30 dimineata. Mi-a cerut numai 36 de euro pentru 7 ore de mers spre sud. Din Munchen, numai 4 ore si jumatate de mers cu trenul la Trento (alti 70 de euro). Doua avantaje din chestia asta: am schimbat numai o singura data (ar fi fost de 2 sau 3 ori daca mergeam numai cu trenul, iar transbordurile cu bagaj pe mine ma omoara), iar al 2-lea cel mai important: am putut sa iau un bilet de seara direct la Trento (cele de mai dinainte erau cu schimb) si am avut 4 ore sa vizitez Munchen! (In tren, tipul de langa mine avea bilet online si nimeni nu i-a verificat nici o identitate.) Am lasat bagajele in gara, cu 3 euro. Din fericire rucsacul cel mare a putut intra in una din cele mai mici cabine, ca altfel as fi platit 6 euro.

Munchen - un oras minunat, care iar mi-a intrecut asteptarile. Mi-a placut inca de la gara. Ma repet, modernul in Germania e agreabil (si iti ia fata). In alte multe tari vizitate, e frumos numai ce e vechi. Orasul asta bavarez si catolic e cu totul diferit fata de protestantul Dresda. Lume pestrita, am auzit romani, greci, bineinteles multi turci si tot felul de alte natii - nu tot atatia negrii ca la Paris totusi. Multi carnati de vanzare, spargel (adica asparagus), buticuri si bazaruri. Bisericile catolice (Frauenkirche, sf. Mihail) m-au dat gata - adevarate opere de arta. Iar mai presus de toate noua primarie, arata exceptional, nici nu incape intr-o singura poza sau fraza. Contine un Glockenspiel:

Barocul e practic peste tot, si m-am simtit putin in Italia. Ca multe alte orase germane princ are am trecut, vazut sau auzit, si acesta e un oras foarte verde. Am fost si intr-un parc, numit Englischer Garten, care cica e mai mare decat Central Park din New York. Am vazut rauri repezi (unii faceau surf acolo intr-un loc special amenajat!), lebede, gaste, alei dragute, copaci japonezi, imens. Dupa o plimbare lunga in centrul istoric (care a facut cat mai multe ramble la un loc si cantitativ si calitativ), parcul asta a fost o rasplata reconfortanta si salbatica. Pe total, minunat, minunat.

Revin cu poze.

Saptamana trecuta am fost in San Sebastian in Tara Bascilor. Joi am fost la un workshop despre Machine Translation unde am si stabilit niste chestii importante pentru viitorul meu de doctorand, despre asta alta data.

La workshop am intalnit-o cu surprindere si pe Vasilina de la Xerox astfel ca ne-am putut plimba impreuna prin oras si manca tapas. Se pare ca tapas (sau pinchos) sunt cele mai bune in Tara Bascilor. Orasul e superb, sunt multe zone de promenada - si salbatice si amenajate, si e foarte activ turistic chiar si acum in luna februarie. Seara am fost la o cina unde lumea putea sa bea cidru cat putea. Era o sala mare si racoroasa cu multe butoaie aliniate pe lungime. Fiecare butoi continea cidru dintr-o anumita zona, a carei poza si nume era lipite acolo. Puteai sa-ti torni singur din butoi daca te pricepeai sa umbli la robinet, ori iti turnau angajati de acolo care te vedeau strain si iti vorbeau automat in franceza. Ideea e ca tu trebuie sa potrivesti paharul in dreptul jetului de cidru astfel incat sa il umplii numai doua degete pentru ca trebuie baut rece. Apoi paharul se umple si se reumple mereu, astfel incat nu prea stai la masa sa mananci, ci mai mult in picioare la un pahar de cidru si de vorba. Unii mai faceau excursii si la subsol unde mai erau butoaie si unde cica cidrul era si mai bun. Adevarul e ca mi s-a parut foarte bun. Mai multe explicatii in Washington Post.

In meniu a fost tortilla cu bacalao (cod), apoi bacalao prajit cu ardei copt super bun, carne de vita super moale, dar in sange si vreo 10 centimetrii de groasa (nu stiu cum au reusit sa o faca asa gustoasa si usor de mestecat, dar se pricep) si ca desert felii branza de capra cu felii de marmelada de gutui cu nuci intregi pe care trebuia sa le spargem. Mie combinatia de la desert mi s-a parut excelenta. In general am mancat foarte bine zilele astea, se vede ca Franta e la 2 pasi.

Chiar in ziua workshop-ului (14 februarie) a fost greva generala in zona ca urmare a faptului ca au fost ilegalizate niste partide politice pentru urmatoarele alegeri. Am inteles ca daca cineva ar fi avut curajul sa deschida vreun restaurant, bar sau magazin, ar putea sa pateasca ceva violent. Din fericire, circulatia autobuzelor nu a fost intrerupta si nici un autobuz nu a fost incinerat (de data asta). Dimineata zilei respective am observat multe afise scrise mare cu litere de mana in limba basca, lipite la vedere pe ziduri, statii de autobuz, stalpi… Mi-au creat fiori. Erau si postere facute frumos la calculator, dar afisele alea scrise cu litere de mana aveau un impact destul de mare, aveai senzatia de ilegalitate, de revolutie, de o iminenta. Fusesem avertizata sa am grija in ziua aia pe unde sa merg, pe unde sa ma ascund si cum sa procedez daca vad pichete. En fin. Nu mi se pare in regula. Nu s-ar putea sustine economic singuri, atunci cum?

Sambata am fost in satul Pasaia aflat la est de SS, pe un drum pe coasta. Acolo am traversat cu barca de pe un mal pe celalalt cu 60 de centi intr-un 1 minut. Am vizitat casa Victor Hugo unde a petrecut o perioada.

Duminica am fost cu o spanioloaica si un american intr-o excursioara scurta pana la hermita si rocile Santa Barbara si muzeul in aer liber Chillida Leku.

Poze aici: (Sunt geocodate deci puteti sa le vedeti si pe harta)

San Sebastian

Am ajuns luni la pranz cu autobuzul din Grenoble. A fost o calatorie de 13 ore in total, foarte usoara, poate prima data cand nu a trebuit sa car bagajele, care erau foarte grele si 4 in numar.

Noua mea casa este temporara pentru 2 luni. Vedere la mare, 3 pisici siameze si mancacioase - ale vecinilor care uita sa le hraneasca, lamai si portocali in curte, hamac, bucatarie mare, tv romanesc, pana si albume si carti interesante mi-au lasat pe mana colegii mei care sunt acum la Cambridge. Plaja e la 5 minute. Noaptea, liniste totala, si miros de citrice. Nu exagerez cu nimic si nu vreau sa fac pe nimeni invidios!

Probabil ca o sa mai postez chestii legate de pisici care sunt foarte dragute si nazdravane. In prima dimineata una mi-a sarit direct in pat de pe fereastra. Iar cand le e foame miorlaie de ma dir urechile… Azi au venit electricienii sa repare nu stiu ce, iar unul mi-a atras atentia ca unei pisici ii e foame, si ca si el are pisica acasa. Sper ca atunci cand se vor intoarce colegii mei sa nu gaseasca 3 pisici salbatice cu blana zburlita. :)) Glumesc, mai. O sa le fac poze.

De cand sunt si am fost aici in Grenoble, am tot auzit survoland elicoptere, mai ales in weekend. Ma gandeam ca poate salveaza oameni (sunt multi care zboara cu parapanta pe aici), ori sunt de-ale politiei.

Astazi am mai aflat un posibil motiv interesant: Exista o firma (ABCIBUS) care pentru oamenii cu bani efectueaza transport cu elicopterul de la aeroportul Grenoble in urmatoarele statiuni din Oisans - Alpe d’Huez, Auris en Oisans, Bourg d’Oisans, Les 2 Alpes, Oz en Oisans. Dintre toate astea, Alpe d’Huez (vestita statiune de final pentru turul Frantei, se pare ca anul asta insa nu va fi) se afla la altitudinea cea mai mare - 1850m. Pentru 1-4 persoane costa 1480 de euro un drum. Asta ar trebui sa fie o idee pentru reality show-urile familiei Columbeanu ori Prigoana/Bahmuteanu (am vazut un episod pilot pe site-ul Antenei)! O nimica toata pentru ei - 3000 de euro dus-intors intr-un weekend. Ori poate se grupeaza toti 4 intr-un singur elicopter si fac un episod comun si economisesc si niste bani… Oare s-ar uita lumea?

Asadar am avut o zi plina. Am plecat cu autobuzul 5100 din Grenoble la ora 8.15. La ora 9.10 am ajuns in satul Villard de Lans, aflat la 1000m altitudine. Initial planuisem sa plec din Lans en Vercors spre Villard de Lans (prin culmi), dar pana la urma am hotarat sa fac traseul in directia opusa pentru ca urcarea ar fi fost mai scurta ca numar de kilometrii. Autobuzul trece prin ambele statiuni, aflate la aceeasi altitudine - intai prin Lans en Vercors , apoi prin Villard de Lans.

A fost o zi frumoasa, insa la altitudine peste 1700m, ceata a inceput sa-si faca de cap, astfel incat mi-a cam blocat vederea. De la podul l’Amour (ori ceva asa), am urcat pe un drum plin cu roci (de astea am avut parte cam tot timpul) pana la refugiul Roybon (1450m) (inauntru sunt priciuri de lemn, masuta, soba pentru lemne, afara mese pentru mancat si un rest de foc de tabara). De la aceasta cabanuta (un bun popas pentru noapte pentru cei cu sac de dormi) se vedea frumos. Am ajuns apoi la Col Vert (1766m), care parea sfarsit de munte: in jos se vedeau gramezi de nori albi care veneau si plecau. O zona foarte ingusta. Niste tineri au ajuns acolo cam odata cu mine si au plecat inainte pe o scurtatura pe care am facut si eu greseala sa o iau: La un moment dat m-am pomenit inconjurata de ceata si de niste stanci cu nici o posibiltate de inaintare. Aici e o poza unde se vede pe unde am luat-o. Dar cum ceata nu era stabila, nu m-am nelinistit - in 5 minute a disparut si am observat cararea la vreo 20m in jos. Ma aflam asadar pe ultima parte a lungului Balcon Est al Vercorului, numit asa pentru ca se afla pe versantul de est al acestui masiv. La intrarea in drum se afla urmatorul anunt: Poza. Ca cica sunt alunecari si caderi de pietre si trebuie sa ai bocanci de munte etc. Intr-adevar cararea a fost ingusta, si probleme ar fi putut sa puna alti turisti care sa dizloace pietre. Din fericire nu erau prea multi turisti. Pe timp de iarna drumul ar fi imposibil, chiar si cu rachete, pentru ca drumul ar fi invizibil si nici nu vreau sa ma gandesc in ce coclauri s-ar putea ajunge, sau mai rau pe niste cornise de zapada, ceva. Insa vara, pe timp uscat, eu zic ca e OK: nu au fost zone in care sa nu poata sa treaca un om cat de cat obisnuit cu muntele. Cred ca numai oboseala si lipsa de concetrare la drum ar putea sa faca probleme, la fel cum un om beat cade in fata tramvaiului.

Satul din care am inceput urcusul (Villard de Lans) se afla pe partea cealalta a muntelui, in vest. Drumul a fost minunat, mult dorit de multi: pe o latura a muntelui, cu panorama minunata inspre est de la inaltime, si aproape in linie dreapta (chit ca in total pana la urma cica ar fi 500m urcati si 500m coborati, dar nu se simte). Ceata mi-a luat o mare parte din vedere, la un moment dat ma simteam ca intr-o camera cu niste roci care se deplasau singure sub picioarele mele care stateau pe loc, vizibilitatea era cam de 30-40m, suficient ca sa nu vad prea multe, ci decat poteca pe care paseam.

De aici am inceput sa urc catre Cornafion (2043m) de unde veneau multi. Roca asta mi-a oferit o panorama catre cealalta parte a muntelui, latura vestica, si de unde am putut sa vad satul de plecare. Acolo i-am intalnit si cu grupul de tineri de la Col Vert. Ultimii metrii spre aceasta stanca (care in varf era destul de ingusta, 4 oameni s-ar simti inghesuiti) au fost foarte abrupti, fapt ce mi-a dat niste emotii la coborare. Niste tipi cand m-au vazut coborand au renuntat sa mai urce partea finala… De as fi venit cu 5 minute mai tarziu i-as fi vazut si eu pe tinerii de dinainte cum coborau si m-as fi razgandit si eu… In fine, interesant pana la urma, dar numai un pic sa te impiedici ar fi insemnat o cadere apreciabila la vale. Cararea de la baza era ingusta, la fel ca toate cararile din zona. Totusi erau multe pietre de care te puteai tine si pasi, dar un cablu eu zic ca ar fi fost foarte util. Apoi am mancat tot ce aveam in rucsac, mi-era o foame teribila (ar fi trebuit sa fac asta mai devreme, realizasem ca d-asta incetinisem destul de mult). In fata aveam aceasta “panorama” incetosata.

Am coborat spre cararea initiala, fericita ca am scapat de acest Cornafion. Am continuat drumul, si pe aici si pe aici, si am trecut si printre doua stanci unite. In fata se zarea Pic St Michel. In final am ajuns la capat, unde am auzit niste behaituri puternice de oi. M-am gandit imediat la eventuali caini ciobanesti, iar pe oamenii din departare care stateau la plaja, mi i-am imaginat ciobani. M-am gandit ca acuma a inceput pericolul pentru mine! Cand colo, nici vorba de caini, am ajuns intr-un paradis! Dupa pietre si bolovani, am ajuns intr-o zona verde - Col de l’Arc (1736m), cu floricele, oi care behaiau si pasteau, unele stand tolanite in genunchi, oameni relaxati…. Spre si dinspre pe varful St. Michel urcau si coborau multi oameni. De aici incepea coborarea mea (2 ore) catre Lans en Vercors. M-am bucurat ca nu am ales sa vin pe aici, ca tare lung mi s-a parut. Am mers repede si totusi de-abia m-am incadrat in timp! Am ajuns cu 5 minute inainte de unicul autobuz de seara (18.10).

Mai multe poze in format mare:

http://picasaweb.google.com/madibb/VercorsBalconEst

GPS si harta:

• Vezi log magnalox
• Vezi log Google Maps
• Vezi direct in Google Earth
• Descarca harta excursiei
• Descarca profilul altitudinii si statistici

Statistici:

Distanta: 19 km
Metrii urcati: 1641 m
Metrii coborati: 1660 m
Altitudine minima: 1000 m
Altitudine maxima: 2003 m
Timp total: 9 ore
Viteza medie: 2km/h (slabut, nu?)
Viteza de miscare: 3km/h (hm…)

Nu al meu:

JURNAL DE CALATORIE

E pentru amatorii de citit insemnari de gen. Autoarea e o romanca ce locuieste in Franta si care pleaca impreuna cu sotul ei in Republica Dominicana. E cam lung, dar stilul e haios si informativ.

Am vazut atatia maci ca niciodata in viata mea. Erau campuri in care nu se mai vedea iarba de rosul lor! 

Poze cu cerul si pamantul, copaci si case am pus aici: Poze Provence

Si o sa facem asta maine dimineata: Descriere.

O sa fie ceva de genul asta: Video.

Cica canionul asta ar fi considerat cel mai frumos din Europa.

Azi dimineata, ca sa ma antrenez, am urcat pana la fortareata Bastille, la 250 diferenta de nivel de Grenoble. Erau unii care faceau jogging in sus! Traseul e super si poate fi variat in multe feluri - pe scari sau pe carare, pe scurtatura sau nu. Deci mult mai interesant decat un simplu jogging sau mers pe banda rulanta… Si e si in aer curat, si ofera si panorama frumoasa a orasului. Deci am gasit metoda de antrenament! 1 ora jumate dus-intors. Vara asta am scopuri inalte, la propriu.

Ca sa va dati seama cam cum e drumul (desi exagerat, numai pentru grasanii de americani poate sa fie foarte greu), am gasit asta:

“Well worth the effort…”
Apr 26, 2006 A TripAdvisor Member, Grenoble
I’m not an historian, but I love castles and the like… If you’re like me, you’ll like the Bastille in Grenoble. If you’re from LA, you’ll love this place… plenty of stairs! I walk up and down…

“Ride up, walk down”
Mar 14, 2006 A TripAdvisor Member, St. Jospehp, MI
Fantastic view of the city of Grenoble. Well worth the trip. Because the incline is so steep, we recommend taking the ski lift, which is reasonably priced. Unless you are in really good physical shape!…

Sambata ma duc in Provence, intr-o localitate numita Valensole: harta
Mergem mai multi colegi cu mai multe masini, la ziua cuiva care face parte dintr-un grup care o sa tina si un concert…