Madalina B.

Se pare ca am facut o impresie mai proasta decat credeam la internshipul asta din Trento. Mie personal mi-a folosit si am invatat foarte multe lucruri, mai ales din punct de vedere practic (clustere, setari si configuratii ale decoderului Moses pentru SMT), mai putin teoretic. Avem chiar si o lucrare publicata (experimentala). E adevarat ca mi-am dat seama ca nu pot continua doctoratul aici, din mai multe motive: nu pot discuta decat pe teme de experimente, iar suportul lor teoretic e slab, de reading group-uri nu a auzit nimeni, biblioteca pare la fel ca in urma cu 20 de ani (eh – dar ce institut extraordinar a fost IRST in anii ‘80! ), de subscriptii la jurnale nu mai vorbesc (are URV din Tarragona acces la Springer, dar nu si FBK, fostul IRST), ideile oamenilor (ale mele, dar si ale altor cercetatori consacrati in domeniu, de care lumea a auzit mai multe) sunt respinse si descurajate daca nu aduc avantaje clare si imediate asupra scorului BLEU a traducerilor si mai ales pentru ca seful grupului asteapta sa primeasca idei si ii place sa te asculte ca la scoala si sa prezinti frumos ca un copil cuminte, insa nu ofera un “challenge”, cum ar face-o un cercetator adevarat. Ma intreb daca are vreo problema nerezolvata care ii sta pe chelie. Despre ei eu am mai primit pareri negative de la altii, insa le-am relatat numai pe ale mele.

Ideea e ca am un coleg aici in birou, un baiat care nu numai ca e foarte destept, dar e si foarte experimentat in multe lucruri practice care pentru mine au fost aproape noi cand am venit. (El si-a implementat proiectul de master cu Moses.) Evident ca pe el l-a placut foarte mult si mai mult, mai ales ca el stie sa prezinte frumos lucrurile (chiar si in situatia cand scorul lui BLEU e mic! ), iar eu sunt o timida. Noi chiar si glumeam, ne intrebam unul pe altul: “Ce-ti mai face scorul BLEU?” De fapt l-a apreciat atat de mult, incat pe mine nu m-a mai vazut! M-am inteles foarte bine cu colegul meu si am “furat” o gramada de cunostinte de la el. Si ca sa explic inceputul insemnarii: Si eu si el terminam ultima saptamana aici. Seful nostru si-a incheiat saptamana astazi si a venit in birou la noi si si-a luat la revedere de la el, “I hope you enjoyed it”, “Keep in touch”, “Pe ce drum te intorci inapoi in tara ta?”, etc si a apoi a plecat fara sa-mi spuna o vorba. Asta a parut aiurea si colegului meu. Ma gandesc ca poate nu a realizat ca si eu inchei stagiul si credea ca ne vom vedea saptamana viitoare, insa pe total a fost “gross”. Asa de neapreciata nu m-am simtit niciodata, dar se pare ca italienilor nu fac fata. Nu voiam sa-mi spuna “Ai facut o treaba buna” (oricum nu zice la nimeni), dar cred ca cel putin “La revedere”, si de ce nu “Tinem legatura pe mail” as fi meritat.

Poate ca asta mi se trage si de la negativismul cu care am privit de la inceput Italia si italienii (evident nu toti, de seful meu direct imi place foarte mult). Parerile mele preconcepute despre ei acum sunt foarte bine concepute! In fine, exagerez, sunt multe lucruri care imi plac aici, insa nu am prea multe motive sa mor dupa ce-i pe aici. Despre lucrurile pozitive, intr-un alt post.