Madalina B.

Un mic update (asa se zice acum, e mai practic, mai american):

Joi, 21 iunie, a fost “Fête de la Musique”, adica sarbatoarea muzicii in Franta. Am iesit pe strazi si in parcuri unde erau tot felul de concerte. Acum 2 ani eram la Paris de ziua asta. Mi s-a parut mult mai frumos acolo. Aici, in Grenoble, reprezentatiile parca erau ale unui teatru de provincie. In Jardin de Ville am fost chiar iritata de muzica asa zisa Reggae - erau unii ragusiti (al 2-lea concert in aceeasi zi) si care foloseau basii la greu, iar toata lumea topaia in ritmul lor. Sonorizarea avea o mare problema, astfel incat cel mai bine se auzeau basii. Altceva n-am inteles din asa zisa muzica. Ne-am mai plimbat (cu punga de beri dupa noi, sa fim in ton) si am dat peste tot felul de concertele, inclusiv muzica generata pe calculator, care pe mine nu ma impresioneaza cu nimic. Intr-un loc pusesera (niste arabi probabil) o muzica de dansat din buric. Dar era la CD. In Place Victor Hugo era o tipa care canta ceva muzica pop foarte frumos. Macar acolo era muzica frantuzeasca, ca in rest aveam senzatia ca mai mult imigrantii colorati s-au bagat. Insa nu prea aveai de unde sa alegi. De pilda muzica est-europeana nu stiu daca a fost pe undeva. Ideea e ca pana la urma m-am plictisit ingrozitor, si am plecat acasa. Singurul lucru “interesant” a fost sa vad multi-multi tineri pe strazi si sa intru in vorba cu niste necunoscuti mie anterior: 4 americani din Texas (era un tip Dustin cu cizme de cowboy si cu un accent care mie imi place pentru ca imi aduce aminte de serialul Dallas, un alt tip care a incercat sa pescuiasca o rusoaica cu binecunoscutul truc din filmele americane cu sfoara imaginara, o tipa draguta care s-a justificat ca nu stie unde sunt Statele Unite pe harta pentru ca ea a studiat religie si filozofie (?!?!), o alta tipa mai negricioasa care nu a spus nimic), un tip din Tarragona (de fapt Torreforta), un georgian (care avea fata de om care poarta un nume cu Vili in coada), grupul de rusoaice (super aranjate si machiate, blonde si satene cu fata de papusica, “foarte rusoaice” dupa concluzia americanilor care bineinteles ca stiau Privet! Kak dela?, ca doar sunt umblati), colegii de apartament al neamtului D., al caror sef parea a fi un suedez nu prea inalt, insa foarte politicos, zambitor si cu personalitate. A, am mai cunoscut un finlandez pe nume Samson, care nu spunea nimic si parea suparat, desi nu era.

Vineri n-am facut nimic extra, m-am bucurat de ultima zi de vacanta a sefului.

Sambata am fost cu un coleg chinez in statiunea Les Deux Alpes (unde am vazut schiori cu schiurile in spate  - e un teleferic care urca la peste 3500m in iarna vesnica - e un ghetar pe acolo si o pestera) si de acolo am urcat pe varful Pied Moutet (2339m). Panorama era bineinteles foarte frumoasa, muntii din Oisans sunt in general spectaculosi. Pe varf nu era nici o placuta, nimic scris. Era un stalp si urma unei foste placute. Acolo au urcat si doi batrani (toata admiratia!) Am ales sa ne intoarcem in Mont de Lans, mai la vale decat statiunea de plecare, pentru ca autobuzul era abia la 5. Pe ultima portiune de coborare ne-am tot intalnit cu biciclisti care faceau curse la vale (dupa ce urcasera cu telescaunul din Mont de Lans). Da, ca era Mondial du VTT si venisera biciclisti din mai multe tari. Apoi am fost la baza telescaunului si am vazut coada care astepta sa se “imbarce” cu tot cu bicle (vezi pozele). Era un om care le agata in spatele telescaunului rand pe rand. Mi se pare super distractia asta, mai ales daca te pricepi sa mergi cu bicicleta pe carari de munte, prin noroaie, pietre, crengi si altele. Cand ne-a vazut un tip ne-a intrebat daca vream sa suim. Ne-ar fi acordat prioritate, ca nu aveam bicle. Am gasit statia de autobuz, dar tot mai aveam o ora de asteptat. Si atunci ne vine ideea creata sa mergem pe jos un kilometru pana la “village”, loc pe unde insa autobuzul nu a mai binevoit sa mai treaca, din cauza evenimentului ciclist. Asa ca am alergat (prea tarziu) la o statie provizorie, dar degeaba. Asta insemna ca aveam de pierdut vreo 2 ore, si sa ajungem acasa la 9 fara un sfert, in loc de 7 fara un sfert. Pana la urma ma hotarasc sa fac autostopul, iar in 5 minute o masina 4×4 cu un nene la volan si 3 copii in ea se opreste si ne ia pana in Bourg d’Oisans, un oras de legatura. Nenea foarte amabil a spus ca merge in Chambery, nu trece prin Grenoble, iar fetita ne-a intrebat daca avem de gand sa o luam pe jos pana in Grenoble. In Bourg d’Oisans mergem la statia de autobuze, insa autobuzul nostru plecase de un sfert de ora. Asa ca ma decid sa incerc si aici autostop, ceea ce a reusit si mai bine. Dupa 1 minut, opreste o tipa care nu mai avea pe nimeni, si care fusese si ea intr-o excursie, dar in Alpe d’Huez. Si ea avea o masina imensa. Pe drum am aflat ca e psiholoaga si, bineinteles, amabila si ea. Pentru chinez era prima oara cand facea autostop, si a spus ca in China nimeni nu face asta si nimeni nu ia straini in masina. Pentru mine era a multa oara.

Poze de sambata din rezervatia Oisans: http://picasaweb.google.com/madibb/LesDeuxAlpesPiedMoutetSummit2339m

Duminica m-am trezit tarziu pentru ca am stat seara sa bibilesc pozele facute sambata si sa fac niste panoramice. Ma decid sa iau autobuzul de 12.55 catre Col de Porte (in Chartreuse) si sa urc cel mai inalt varf din Chartreuse: Chamechaude (2082m). In 2 ore am ajuns sus, chit ca ma gandeam sa ma intorc pentru ca pur si simplu nu ma simteam prea bine si ma apucasera si niste frisoane, si era si un soare foarte puternic. Mi-am revenit dupa vreo 40 de minute in care am facut cateva pauze. Dupa aia m-am simtit mult mai bine si optimista. M-am intalnit cu o tipa bestiala care ma depasise cand ma oprisem si care acum se intorcea de pe varf. Pe varf, am facut alte poze in vederea panoramicelor, insa s-a innourat brusc si a inceput sa ploua. Vederea este superba: se vad cele mai importante varfuri din Chartreuse, ca si Vercors si Belledonne, iar unii au zis ca au vazut si Mont Blanc-ul in spate la Belledonne, poate. A! Am escaladat si vreo 5 metrii verticali cu ajutorul unor cabluri si sfori cu noduri. Si asa, in picaturi de ploaie, am luat-o in pas alergator la vale si am ajuns foarte repede in Col de Porte (care e pe la 1300m altitudine). Se mai oprea ploaia, mai pornea, n-a fost prea rau, si m-a si inviorat. Aici e parcursul meu: Magnalox, Google Maps Am intrat in restaurantul zonei sa astept autobuzul de peste o ora. Am baut o ciocolata calda si mi-am mancat sandvisurile (luate pentru orice eventualitate) ca ei nu aveau nimic de mancare si erau sa inchida. Am gasit pe jos un portofel al clientilor de dinainte. Portofelul continea putini bani, card bancar, carte de identitate, permis de conducere, grupa de sange, carduri de fidelitate. Ma decid sa iau portofelul si sa sun pe proprietar (avea din fericire numarul acolo). Intr-o ora musiu Charles se infiinteaza la hotel, impreuna cu sotia, foarte fericiti, si imi ofera 20 de euro, pentru ca la ora aia (duminica seara), totul era inchis si nu avea unde sa-mi ofere ceva de baut. “Asa se practica in Franta”. Se intorsesera si ei dintr-un “randonnée” in Chartreuse, de pe varful La Pinea. Tipul era nascut in 1944, iar sotia parea mai in varsta. Imi place aici ca foarte multi (din 4 generatii) merg pe munte si practica sport. Am vazut si copii foarte mici si oameni foarte batrani. Respect!

Poze din Chartreuse de duminica: http://picasaweb.google.com/madibb/ChamechaudeSummit2082m

…. nu exista! Nefericitul atac din Bucegi de sambata trecuta asupra unei americance m-a facut sa fac ceva cercetare in domeniu.

Dupa cum arata si harta si, dupa spusele Wikipedia, in Franta ursii sunt “extremely threatened or extinct”, nu am motive sa ma tem aici. Eu credeam altfel, si in excursiile mele chiar imi imaginam vreo intalnire “neplacuta”. Asta imi provoca fiori poate chiar la auzul unui fosnet provocat de vreun urechiat… (Bine, mie mi-e teama si de taurii care pasc linistiti, sa nu-i apuce damblaua crezandu-se in Pamplona, ori de iepele cu manji care ar putea sari gardul - in imaginatia mea. Cand aud oi behaind, ma gandesc la cainii ciobanesti - care culmea - sunt foarte linistiti ori inexistenti…)

Am citit ca nu numai ursii, dar si lupii sunt aproape inexistenti in Franta (desi cica au revenit cativa in ultimul deceniu). Ciobanilor nu le convine sa se confrunte cu lupii, mai ales ca s-au dezobisnuit de ei. Asta trebuie sa fie motivul pentru care oile pasc in liniste, iar cainii (cand sunt) nu sunt inraiti. Se prefera eliminarea lupilor in favoarea industriei de branza. Cumva imi pare rau. Venind din Romania, mi se pare neobisnuit ca lupii si ursii sa lipseasca in zone foarte impadurite. La Azuga ursii ataca de multe ori gospodariile oamenilor, si nu o data am auzit zgomot de impuscatura. Cand mergeam in tabere scolare, cabanierul ne povestea cum cainele lui cel brav s-a luptat cu ursul intr-o noapte. Povestirile de genul asta sunt comune. Ce sa faca insa occidentalul? La 30km de Lyon exista un parc natural unde lupii traiesc in semi-libertate. Pentru 12 euro poti sa intrii si sa-i vezi cum traiesc. Totul e sub control in Franta… Sigur si pe bani.

Ieri am descoperit un program care face poze panoramice din mai multe poze… Iata ce am creat azi (din poze facute tot azi):

De la balconul camerei de pe colt din orasul Grenoble tara Franta in care stau acum:

La firma Xerox din comuna Meylan de langa Grenoble…. unde sunt stagiara acum :

Pozele in marime originala (vreo 2M fiecare) arata mult mai bine. In viitor o sa mai pun pe site si alte poze panoramice.

Luni la birou, of… Astia niveleaza iarba din nou sa fie perfecta si absorb restul de frunze cu o masina zgomotoasa, insa nici nu ii mai aud pentru ca bielorusul A. a venit pe capul turcului E. din birou aici ca sa-si cumpere un inregistrator de voce de la Amazon, pentru el, desi traieste in Olanda de vreo 7 ani, nu are carte de credit ca sa-si cumpere pe internet…. Culmea nesimtirii e ca nici nu s-a decis ce vrea exact si nu stie ce format, ce capacitate, etc si nici nu se prea pricepe. Asa ca sta pe capul colegului sa caute si sa se uite. Oare nici internet nu are la biroul lui? A! Acelasi bielorus nu a vrut sa plateasca 20 de euro / luna internetul la rezidenta unde stam, asa ca il viziteaza tot pe turc sa-si verifice mailurile in weekend… Vi se pare cunoscut genul asta de comportament la anumiti oameni din fosta URSS?

In fine, tot din categoria barfe, acelasi turc E. e si el nesimtit la randul lui. Asta probabil ca asa e la turci. O tot roaga pe suedeza J. sa ii traduca chestii din franceza si sa sune in diferite locuri pentru ca ea stie franceza, iar el nu. Dar nu e ca “hai ajuta-ma te rog, sunt disperat” - e: “Stii ca tu esti secretara mea personala”… A ajuns cam departe cu rugamintile inutile, astfel incat suedeza i-a raspuns asa: “your secretary according to you”, iar apoi (era vorba de un document de asigurare): “And now I will redirect you to the real secretary.” Ca Xerox are secretara care se ocupa de diverse. Probabil ca e vorba de faptul ca el vine dintr-o societate in care informatiile circula mai mult prin viu grai (”Cand vine autobuzul?”) si unde nu supravietuiesti daca nu ai cercul de cunostinte si relatii. Aici in Franta de exmeplu (si nu numai), gasesti aproape toate informatiile undeva - ori pe internet, ori printr-un telefon la persoane avizate, etc.

In continuare bielorusul A. sta la calculatorul lui E. care casca de plictiseala. A. rade si se amuza, fara sa para sa observe ca deranjeaza… Incredibil! Mi-e mi s-a parut deplasat sa puna la bataie cardul altcuiva ca sa-si ia el ceva (”Iti dau eu banii imediat”). Probabil ca daca era vorba de EBay sau vreun site periculos dpdv cont bancar, tot nu s-ar fi sinchisit. Vai, saracul E.! Acum trebuie sa caute si el nu stiu ce pentru A., poate sa-l mai grabeasca. Daca e sa fac un top al nesimtirii, A. ocupa cu siguranta primul loc.

Mi-a placut ideea in sine: 

De cand sunt si am fost aici in Grenoble, am tot auzit survoland elicoptere, mai ales in weekend. Ma gandeam ca poate salveaza oameni (sunt multi care zboara cu parapanta pe aici), ori sunt de-ale politiei.

Astazi am mai aflat un posibil motiv interesant: Exista o firma (ABCIBUS) care pentru oamenii cu bani efectueaza transport cu elicopterul de la aeroportul Grenoble in urmatoarele statiuni din Oisans - Alpe d’Huez, Auris en Oisans, Bourg d’Oisans, Les 2 Alpes, Oz en Oisans. Dintre toate astea, Alpe d’Huez (vestita statiune de final pentru turul Frantei, se pare ca anul asta insa nu va fi) se afla la altitudinea cea mai mare - 1850m. Pentru 1-4 persoane costa 1480 de euro un drum. Asta ar trebui sa fie o idee pentru reality show-urile familiei Columbeanu ori Prigoana/Bahmuteanu (am vazut un episod pilot pe site-ul Antenei)! O nimica toata pentru ei - 3000 de euro dus-intors intr-un weekend. Ori poate se grupeaza toti 4 intr-un singur elicopter si fac un episod comun si economisesc si niste bani… Oare s-ar uita lumea?

Asadar am avut o zi plina. Am plecat cu autobuzul 5100 din Grenoble la ora 8.15. La ora 9.10 am ajuns in satul Villard de Lans, aflat la 1000m altitudine. Initial planuisem sa plec din Lans en Vercors spre Villard de Lans (prin culmi), dar pana la urma am hotarat sa fac traseul in directia opusa pentru ca urcarea ar fi fost mai scurta ca numar de kilometrii. Autobuzul trece prin ambele statiuni, aflate la aceeasi altitudine - intai prin Lans en Vercors , apoi prin Villard de Lans.

A fost o zi frumoasa, insa la altitudine peste 1700m, ceata a inceput sa-si faca de cap, astfel incat mi-a cam blocat vederea. De la podul l’Amour (ori ceva asa), am urcat pe un drum plin cu roci (de astea am avut parte cam tot timpul) pana la refugiul Roybon (1450m) (inauntru sunt priciuri de lemn, masuta, soba pentru lemne, afara mese pentru mancat si un rest de foc de tabara). De la aceasta cabanuta (un bun popas pentru noapte pentru cei cu sac de dormi) se vedea frumos. Am ajuns apoi la Col Vert (1766m), care parea sfarsit de munte: in jos se vedeau gramezi de nori albi care veneau si plecau. O zona foarte ingusta. Niste tineri au ajuns acolo cam odata cu mine si au plecat inainte pe o scurtatura pe care am facut si eu greseala sa o iau: La un moment dat m-am pomenit inconjurata de ceata si de niste stanci cu nici o posibiltate de inaintare. Aici e o poza unde se vede pe unde am luat-o. Dar cum ceata nu era stabila, nu m-am nelinistit - in 5 minute a disparut si am observat cararea la vreo 20m in jos. Ma aflam asadar pe ultima parte a lungului Balcon Est al Vercorului, numit asa pentru ca se afla pe versantul de est al acestui masiv. La intrarea in drum se afla urmatorul anunt: Poza. Ca cica sunt alunecari si caderi de pietre si trebuie sa ai bocanci de munte etc. Intr-adevar cararea a fost ingusta, si probleme ar fi putut sa puna alti turisti care sa dizloace pietre. Din fericire nu erau prea multi turisti. Pe timp de iarna drumul ar fi imposibil, chiar si cu rachete, pentru ca drumul ar fi invizibil si nici nu vreau sa ma gandesc in ce coclauri s-ar putea ajunge, sau mai rau pe niste cornise de zapada, ceva. Insa vara, pe timp uscat, eu zic ca e OK: nu au fost zone in care sa nu poata sa treaca un om cat de cat obisnuit cu muntele. Cred ca numai oboseala si lipsa de concetrare la drum ar putea sa faca probleme, la fel cum un om beat cade in fata tramvaiului.

Satul din care am inceput urcusul (Villard de Lans) se afla pe partea cealalta a muntelui, in vest. Drumul a fost minunat, mult dorit de multi: pe o latura a muntelui, cu panorama minunata inspre est de la inaltime, si aproape in linie dreapta (chit ca in total pana la urma cica ar fi 500m urcati si 500m coborati, dar nu se simte). Ceata mi-a luat o mare parte din vedere, la un moment dat ma simteam ca intr-o camera cu niste roci care se deplasau singure sub picioarele mele care stateau pe loc, vizibilitatea era cam de 30-40m, suficient ca sa nu vad prea multe, ci decat poteca pe care paseam.

De aici am inceput sa urc catre Cornafion (2043m) de unde veneau multi. Roca asta mi-a oferit o panorama catre cealalta parte a muntelui, latura vestica, si de unde am putut sa vad satul de plecare. Acolo i-am intalnit si cu grupul de tineri de la Col Vert. Ultimii metrii spre aceasta stanca (care in varf era destul de ingusta, 4 oameni s-ar simti inghesuiti) au fost foarte abrupti, fapt ce mi-a dat niste emotii la coborare. Niste tipi cand m-au vazut coborand au renuntat sa mai urce partea finala… De as fi venit cu 5 minute mai tarziu i-as fi vazut si eu pe tinerii de dinainte cum coborau si m-as fi razgandit si eu… In fine, interesant pana la urma, dar numai un pic sa te impiedici ar fi insemnat o cadere apreciabila la vale. Cararea de la baza era ingusta, la fel ca toate cararile din zona. Totusi erau multe pietre de care te puteai tine si pasi, dar un cablu eu zic ca ar fi fost foarte util. Apoi am mancat tot ce aveam in rucsac, mi-era o foame teribila (ar fi trebuit sa fac asta mai devreme, realizasem ca d-asta incetinisem destul de mult). In fata aveam aceasta “panorama” incetosata.

Am coborat spre cararea initiala, fericita ca am scapat de acest Cornafion. Am continuat drumul, si pe aici si pe aici, si am trecut si printre doua stanci unite. In fata se zarea Pic St Michel. In final am ajuns la capat, unde am auzit niste behaituri puternice de oi. M-am gandit imediat la eventuali caini ciobanesti, iar pe oamenii din departare care stateau la plaja, mi i-am imaginat ciobani. M-am gandit ca acuma a inceput pericolul pentru mine! Cand colo, nici vorba de caini, am ajuns intr-un paradis! Dupa pietre si bolovani, am ajuns intr-o zona verde - Col de l’Arc (1736m), cu floricele, oi care behaiau si pasteau, unele stand tolanite in genunchi, oameni relaxati…. Spre si dinspre pe varful St. Michel urcau si coborau multi oameni. De aici incepea coborarea mea (2 ore) catre Lans en Vercors. M-am bucurat ca nu am ales sa vin pe aici, ca tare lung mi s-a parut. Am mers repede si totusi de-abia m-am incadrat in timp! Am ajuns cu 5 minute inainte de unicul autobuz de seara (18.10).

Mai multe poze in format mare:

http://picasaweb.google.com/madibb/VercorsBalconEst

GPS si harta:

• Vezi log magnalox
• Vezi log Google Maps
• Vezi direct in Google Earth
• Descarca harta excursiei
• Descarca profilul altitudinii si statistici

Statistici:

Distanta: 19 km
Metrii urcati: 1641 m
Metrii coborati: 1660 m
Altitudine minima: 1000 m
Altitudine maxima: 2003 m
Timp total: 9 ore
Viteza medie: 2km/h (slabut, nu?)
Viteza de miscare: 3km/h (hm…)

Maine va sari cu parasuta grecoaica de aici. Asta e cadoul pentru ziua ei din decembrie 2006 cand eram si eu. A costat o gramada, iar numai DVD-ul cu filmul a fost in plus vreo 70 de euro. Ea e foarte fericita, ii plac senzatiile tari. Sunt normala ca nu ma duc? Maine am alt plan, si anume sa merg in Vercors, sa fac creasta! Vorba vine, o mica parte…
Decat sa merg cu grupul celor care nu cuvanta, mai bine sa ma simt eu fericita, adica de ce sa nu fac ce-mi place cu adevarat?

Apropos de oameni, am cunoscut aici un vietnamez suuuper simpatic, el e sarea si piperul grupului! Am fost la un Leffe aseara cu el, cu turcul si cu belorusul Artsiom. M-am prapadit de ras cum isi lauda virginitatea care exista numai atunci cand se gandeste la casatorie, si cu multe alte chestii… de ras. Eu dupa o bere (9%) am plecat, insa ei 3 au ramas si cica au baut 9 beri fiecare. In final au primit un rand pe gratis pentru ca au facut consumatie! O bere a costa 3.5 euro, deci 9 beri inseamna 31.5 euro. Cica in piata Victor Hugo aceeasi bere costa 6 euro. Bun, e bine ca am gasit parteneri de baut bere, astia chiar sunt haiosi (cuvanta ;)). Tot azi am mai gasit un partener de mers pe munte, un tip care face aici postdoc si care e chiar pasionat sa-si foloseasca weekendurile in acest scop, asa ca ma bucur si mai mult. Bine asa.

Nu al meu:

JURNAL DE CALATORIE

E pentru amatorii de citit insemnari de gen. Autoarea e o romanca ce locuieste in Franta si care pleaca impreuna cu sotul ei in Republica Dominicana. E cam lung, dar stilul e haios si informativ.