Madalina B.

Cand eram mai mica imi doream sa existe un joc care sa cuprinsa o lume virtuala, fara nici o constangere, ca de exemplu nivele de terminat sau nivel de sanatate.

Iata ca alti oameni au infaptuit deja acest lucru. Am intrat si eu in Second Life! E foarte interesant, dar ma sperie totodata faptul ca exista oameni care se ingroapa pur si simplu in chestia asta,si ajung sa se teama de ploaie in viata lor virtuala!!!! Am ajuns din greseala in taramul elfilor, o zona cu copaci infloriti, cu fantana care susura peste un lac, flori gigantice, forme fantastice si un vant din ala ca din filmele cu munti peste 8K. Un elf m-a cam luat la rost, foarte politicos, ca ce caut acolo eu un simplu muritor! Si vorbea cat se poate de serios. M-au si botezat “Madelina” cum fac toti americanii. Ca engleza era sigur nativa, nu era din aia gen chat. Pe buna dreptate mi-a zis ca sa am grija pe unde calc, ca eu intrasem chiar in mijlocul conversatiei lor si la propriu in Sylvana Torres, asta e numele elfoaicei! Oricum isi intrasera atat de bine in pielea personajelor, incat nu mi-as fi permis sa afirm ca sunt niste oameni obisnuiti.

Exista oameni pe aceasta planeta care fac investitii in haine sau terenuri in lumea asta virtuala. Adica chiar platesc bani adevarati pentru niste pretentii mai crescute. Noi, astialaltii, incepatorii, nu avem nici un “dolar linden” asa ca pana acum m-am prins ca se pot castiga bani din arbori care fac bani.

Am vizitat si camera de votare pentru referendum. Acolo am intalnit niste romani care dansau si agatau gagici. Cred ca fetele erau cam rare, asa ca de-abia am intrat si unul m-a si intrebat de ID de messenger… Am intalnit insa o tipa (Sashka) care mi-a zis ca tocmai se intorsese de la Paris de unde sarise cu parasuta de pe turnul Eiffel!

“Jocul” e divers: poti sa il folosesti ca sa explorezi, poti sa asculti muzica rara si diversa, poti sa incerci sa construiesti si sa sa-ti faci o afacere, sa intalnesti oameni, sa angajezi sau sa te angajezi. Sau sa tii un discurs la popor. Poti sa zbori, sa te teleportezi si sa treci prin ziduri. Problema e ca pe de alta parte mi se pare foarte periculos  - sunt oameni care s-au mutat efectiv in Second Life si isi construiesc relatii de prietenie in lumea asta virtuala. Nu prea inteleg ce rost are sa te replici si sa inveti sa te porti apasand niste taste (de exemplu ca sa dansezi, sa aplauzi, sa zambesti la un compliment, sa imbratisezi un prieten). Poti sa urmaresti stirile, sa participi la diferite evenimente anuntate anterior, sa mergi in cluburi si baruri si bineinteles sa faci shopping. Probabil ca se si pot castiga ceva bani din treaba asta. De exemplu, creezi o rochie extraordinara pe care o vinzi unei snoabe virtuale. :)) Am inteles ca poti sa lupti si in razboi. Am citit pe un blog ca unul s-a imprietenit cu o tipa si au zburat impreuna in inaltul cerului si au inotat in adancul oceanului… Dar atat, iar tipul se plangea de limitele programului! Adica, cum, erau indragostiti si programul ii opreste sa faca ce vor ei??!! Oare oamenii astia se gandesc si la o viata reala?

Asta inseamna insa ca de acum ne vom intalni in Second Life? Chiar daca nu e vorba de replicare, ci de “recreere”, dependenta exclusiva de el inseamna tot moarte sociala. Si ma sperie pentru ca te fura si pentru ca e de viitor. Nu vreti sa cumparati ceva pamant… in Second Life?

In poza sunt “eu” in Salzburg dansand vals… De fapt stau asa pentru ca astept un partener sa vina pe bulina de baiat. Muzica de fundal corespunzatoare. in fine, am ajuns si la o sauna japoneza, dar aia n-am avut fontul instalat si am vazut numai virgule in discutiile de acolo.